CRJ şi Asociaţia Tonal: Ministerul Sănătăţii, în întârziere în adoptarea ordinului privind spitalele de psihiatrie cu internări nevoluntare
Centrul de Resurse Juridice şi Asociaţia Tonal afirmă că au sesizat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în cadrul unei întâlniri, că este ''în întârziere cu mai bine de trei ani'' în adoptarea ordinului care să cuprindă lista spitalelor de psihiatrie care pot efectua internări n...
Alba: Tratament în valoare de peste 3,9 milioane de lei, pentru 544 pacienţi internaţi la Oncologie în primul semestru
Medicamente în valoare de peste 3,9 milioane de lei au fost asigurate în semestrul I, prin Programul Naţional de Oncologie, prin farmacia cu circuit închis, unui număr de 544 de pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, potrivit unui document prezentat marţi, în ca...
Galaţi: Echipamente medicale de peste 2,6 milioane lei la Spitalul de Boli Infecţioase
Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Boli Infecţioase "Sf. Cuvioasă Parascheva" va fi dotat cu echipamente medicale în valoare de peste 2,6 milioane de lei, prin implementarea unui proiect cu fonduri europene lansat de Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi, se arată într-o informare transm...
Pintea: Este nevoie de un plan de măsuri sectorizat privind sănătatea mintală
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, că este nevoie de un plan de măsuri sectorizat privind sănătatea mintală, care să fie finanţat, a informat MS, printr-un comunicat presă. "Este nevoie de o strategie în domeniul sănătăţii mintale şi a unui plan de măsuri sect...
Activitatea ştrandului Moghioroş, suspendată după ce mai multe persoane s-au intoxicat cu clor
Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a suspendat activitatea Ştrandului Moghioroş, după ce mai multe persoane s-au intoxicat cu clor, informează Ministerul Sănătăţii. Potrivit sursei citate, DSPMB a efectuat un control şi a prelevat probe de apă din bazine. "În urma sesizării P...
Ioniţă (PNL): Guvernul PSD-ALDE a confiscat pe şest de la bugetul sănătăţii şi banii din 'taxa pe viciu'
Deputat PNL de Brăila Antoneta Ioniţă a constatat că banii din 'taxa pe viciu' încasată pentru activităţile publicitare la produse din tutun şi băuturi alcoolice nu se mai regăsesc în venituri la bugetul propriu al Ministerului Sănătăţii, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi folosi...
MS: Una dintre victimele de la Săpoca, internată la SUUB, a murit
Una dintre victimele agresiunii de la Spitalul Săpoca, internată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a murit luni dimineaţă, informează Ministerul Sănătăţii. "MS a fost informat că una dintre victimele agresiunii de la Spitalul Săpoca, internată la Spitalul Universitar de ...
Ministerul Sănătăţii va implementa cu bani de la UE o serie de măsuri pentru creşterea gradului de vaccinare
Ministerul Sănătăţii va primi de la Uniunea Europeană, în următorii trei ani, aproximativ 22 de milioane de lei de pentru implementarea mai multor măsuri care vizează creşterea gradului de vaccinare în Romania, informează un comunicat de presă al instituţiei remis duminică. "Am depu...
(P) Îngrijire Bebeluş şi Puericultură - Curs gratuit pentru... tătici!
Venirea pe lume a unui copil este însoţită, cu siguranţă, de multe emoţii din partea viitorilor părinţi. Rolul de părinte aduce bucurii unice, sentimentul de împlinire a familiei, dar şi griji, provocări şi noi responsabilităţi. Îngrijirea bebeluşului în primele luni de viaţă re...
MS a pus în dezbatere un proiect privind aprobarea planului de măsuri pentru eliminarea treptată a utilizării amalgamului dentar
Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere un proiect care prevede interzicerea utilizării amalgamului dentar în tratamentul dinţilor de lapte, la copii sub 18 ani şi la femeile însărcinate sau care alăptează, doar în cazul în care acest lucru este considerat strict necesar de către me...
ASSMB a lansat proiectul 'Smile'; vouchere de până la 990 de lei pentru aparate ortodontice destinate copiilor
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) a lansat vineri proiectul "Smile", în baza căruia copiii cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani vor putea beneficia de vouchere în valoare de maximum 990 de lei pentru aplicarea de aparate ortodontice fixe. În cadrul unei ...
CNAS: Lucrările pentru remedierea sistemului informatic sunt în desfăşurare, urmând să fie identificate toate cauzele blocajelor
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că lucrările pentru remedierea sistemului informatic sunt încă în desfăşurare şi că în prezent problemele au fost în mare parte remediate, iar în zilele următoare vor fi identificate toate cauzele care au dus la blocarea sist...
Deputatul Elena Dinu: Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu şi ambulatoriul acestuia, proiecte de peste 31 de milioane de euro
Deputatul PSD Elena Dinu a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu şi ambulatoriul spitalului vor beneficia de proiecte de reabilitare, extindere şi modernizare în valoare totală de peste 31 de milioane de euro. "Pentru următoarea perio...
Săptămâna Mondială a Alăptării/ Moaşă: Laptele matern, primul dar al vieţii pentru nou-născuţi
Numărul mamelor care alăptează este într-o continuă creştere pentru că acestea au înţeles beneficiile laptelui matern pentru bebeluşii lor, au subliniat, joi, specialiştii în alăptare - medici şi asistente medicale - care au participat alături de mame la un eveniment menit să marche...
Directorul medical al SAJ Brăila: Apelul la 112 durează foarte mult, plus că suntem trimişi şi la adrese greşite
Directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Brăila, dr. Florin Ştefan, reclamă faptul că apelul la 112 durează foarte mult, fapt ce pune în pericol viaţa bolnavilor care au nevoie urgentă de asistenţă medicală, plus că de mult ori adresele la care sunt trimise ambulanţel...
Iaşi: Pasager din cursa de Antalya dus la spital după ce i s-a făcut rău în timpul zborului
Un bărbat în vârstă de 72 de ani, din oraşul Hârlău, a fost transportat la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, după ce acestuia i s-a făcut rău în aeronava care venea la Iaşi dinspre Antalya. "Un bărbat în vârstă de 72 de ani a acuzat în timpul zborului dureri în piept. A fost prelu...
Caraş-Severin: Aparatură de ultimă generaţie, în valoare de 400.000 euro, printr-un proiect transfrontalier, la Spitalul judeţean
La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa a fost achiziţionată, până în prezent, aparatură de ultimă generaţie, în valoare de 400.000 de euro, prin proiectul "Iniţiativa comună România-Serbia împotriva cancerului în regiunea transfrontalieră: diagnostic şi tratament îmbunăt...
Galaţi: Investiţie de aproape 12 milioane lei pentru modernizarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a semnat, miercuri, contractul de finanţare pentru proiectul "Extindere, reabilitare, modernizare şi dotare a Ambulatoriului Integrat de Specialitate de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi", în valoare de aproape 12 mi...
Caraş-Severin: Au fost confirmate primele cinci cazuri de rujeolă din acest an
În judeţul Caraş-Severin au apărut primele cazuri de suspiciune de rujeolă din acest an, fiind vorba de 14 persoane, în majoritate adulţi, dintre care cinci au fost confirmate în urma analizelor de laborator, au informat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică. "Avem 14 cazuri de...
OSMR semnalează că doar jumătate din farmacii s-au înscris în Sistemul naţional de verificare a medicamentelor
Preşedintele Organizaţiei de Serializare a Medicamentelor din România (OSMR), Dan Zaharescu, a atras atenţia asupra faptului că aproximativ 5.000 dintre cele 10.000 de farmacii din România sunt înregistrate în Sistemul naţional de verificare a medicamentelor, deşi acest proces ar fi trebu...