UPDATE - Hotărârea de Guvern cu noi restricţii de circulaţie şi pentru agenţii economici, publicată în Monitorul Oficial / Prefectul Capitalei: Vom convoca mâine CMBSU, vom da măsurile care vor fi cu aplicabilitate de duminică

10:20 / 2021.03.27

Hotărârea de Guvern care prevede noi restricţii de circulaţie şi pentru agenţii economici, aplicabile în funcţie de rata de infectare din fiecare localitate, a fost publicată, vineri seară, în Monitorul Oficial. "Vom convoca mâine Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, se va publica între timp hotărârea şi vom da măsurile care vor fi cu aplicabilitate de duminică", a anunţat prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În Monitorul Oficial nr. 308 a fost publicată Hotărârea pentru modificarea şi completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Hotărârea de Guvern adoptată joi seară prevede limitarea circulaţiei, de la ora 20.00, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în localităţile care au incidenţă mai mare de 4 la mie, dar şi închiderea operatorilor economici la ora 18.00.

Conform documentului, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00—5,00, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

De asemenea, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00—5,00, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

Totodată, în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 27-28 martie, în intervalul orar 18,00—22,00 pentru deplasarea şi participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah şi, în perioada 3-4 aprilie, în intervalul orar 20,00—2,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.

De asemenea, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00-21,00.

Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00—18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

Totodată, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00—18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori.

Prin excepţie, unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Documentul mai prevede că se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori.

Premierul Florin Cîţu a declarat că hotărârea de Guvern privind noile măsuri va fi publicată vineri în Monitorul Oficial, însă a discutat cu şeful DSU Raed Arafat şi au stabilit că noile restricţii vor fi aplicate începând de duminică pentru ca operatorii economici să aibă timp să se pregătească. 

"Vom convoca mâine Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, se va publica între timp hotărârea şi vom da măsurile care vor fi cu aplicabilitate de duminică", a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica, vineri seară.

El a spus că nu poate preciza ora la care va fi convocat CMBSU, "undeva între orele 11.00 şi 14.00".

"Avem şi o serie de întrebări, ştim că sunt multe întrebări legate de partea asta, se colectează întrebările şi mâine vom  avea şi mai multă claritate pe toate măsurile care se vor aplica", a adăugat Stoica.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Sursă: news.ro

Legate de știri

Azerbaijan’s Defense Ministry releases video footages of Gejagozlu village, Fuzuli district VIDEO

Azerbaijan’s Defense Ministry releases video footages of Gejagozlu village, Fuzuli district VIDEO

AZERTAC hosts ceremony to commemorate martyred journalists VIDEO

AZERTAC hosts ceremony to commemorate martyred journalists VIDEO

AZERTAC appeals to international and regional member organizations

AZERTAC appeals to international and regional member organizations