Real Madrid a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Atalanta, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.
A marcat Mendy '86.
În minutul 18, Freuler (Atalanta) a fost eliminat pentru un fault ca ultim apărător.
Din lotul echipei madrilene au lipsit nouă jucători, între care Sergio Ramos, Eden Hazard, Dani Carvajal şi Karim Benzema.
Într-un alt meci din aceeaşi fază, Manchester City a învins, în deplasare, pe Puskas Arena din Budapesta, echipa germană Borussia Monchengladbach, cu scorul de 2-0 (1-0).
Aceasta este victoria consecutivă cu numărul 19 pentru City în toate competiţiile.
Au marcat: Bernardo Silva '29, Gabriel Jesus '65.
Returul acestor partide va avea loc la 16 martie.
În celelalte meciuri din optimi, disputate anterior, s-au înregistrat rezultatele:
FC Barcelona - PSG, scor 1-4;
RB Leipzig - Liverpool, scor 0-2;
FC Porto - Juventus, scor 2-1;
FC Sevilla - Borussia Dortmund, scor 2-3;
Atletico Madrid - Chelsea, scor 0-1;
Lazio - Bayern Munchen, scor 1-4.
Partidele retur vor avea loc în 9, 10 şi 17 martie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.