Autorităţile sud-coreene au lansat ''investigaţii detaliate'' după capturarea unui nord-coreean la graniţă

09:22 / 2021.02.16

Forţele militare sud-coreene au anunţat marţi că au capturat un cetăţean nord-coreean care a reuşit să traverseze graniţa fortificată dintre cele două state şi încearcă să stabilească dacă respectivul a încercat să dezerteze, relatează Reuters şi Yonhap.

Bărbatul a fost descoperit în jurul orei locale 4:20 a.m. (19.20 GMT, luni), în apropiere de punctul de control din capătul estic al Zonei demilitarizate care separă cele două Corei şi a fost reţinut după o căutare de trei ore, a precizat Statul Major general sud-coreean.

"Se presupune că este nord-coreean şi efectuăm o investigaţie detaliată, inclusiv pentru a afla cum a ajuns acolo şi dacă intenţia lui a fost de a dezerta", a menţionat Statul major într-un comunicat.

Nu se ştie deocamdată dacă este vorba de un militar sau de un civil şi cum a reuşit să treacă graniţa.

Restricţiile anticoronavirus au determinat între altele o scădere record a numărului de nord-coreeni care vor să se refugieze în Coreea de Sud.

Astfel, circa 200 de nord-coreeni s-au stabilit în sud anul trecut, cu 80% mai puţini decât în 2019, a indicat ministrul sud-coreean al unificării, Lee In-Young.

Ultimul caz cunoscut public a fost în noiembrie, când un nord-coreean a fugit în sud prin estul Zonei demilitarizate.

Relaţiile transfrontaliere au fost afectate de blocarea negocierilor privind denuclearizarea dintre Phenian şi Washington, în 2019, iar în ianuarie 2020 Coreea de Nord, oricum izolată deja, şi-a închis frontierele de teama coronavirusului. În iulie anul trecut, liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat stare de urgenţă şi a băgat în carantină o localitate de frontieră, după ce o persoană cu simptome de COVID-19 a trecut ilegal graniţa dinspre sud în nord. Oficial, Coreea de Nord nu are niciun caz confirmat de COVID-19. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Sursă: agerpres.ro

Legate de știri

Conferinta de presa sustinuta de presedintele Republicii Azerbaidjan İlham Aliyev a transmis mesaje foarte importante comunitatii mondiale

Conferinta de presa sustinuta de presedintele Republicii Azerbaidjan İlham Aliyev a transmis mesaje foarte importante comunitatii mondiale

Genocidul Din Hodjalî

Genocidul Din Hodjalî

Azerbaijan’s Defense Ministry releases video footages of airstrikes inflicted on enemy during Patriotic war VIDEO

Azerbaijan’s Defense Ministry releases video footages of airstrikes inflicted on enemy during Patriotic war VIDEO