Cameră/Dispute privind demisiile parlamentarilor USR: Roman - să votăm vacantarea; Barna - sunt din 18 decembrie

12:06 / 2020.11.24

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a solicitat, în plen, să se ia act de demisiile parlamentarilor Uniunii Salvaţi România depuse marţi şi să se voteze vacantarea mandatelor, însă preşedintele USR, Dan Barna, a atras atenţia că solicitările sunt cu data de 18 decembrie, acuzându-i pe liberali că doresc scoaterea acestui partid din Legislativ.

"Pentru a reveni la respectarea regulamentului, vă solicit să prezentaţi plenului demisiile deputaţilor anunţate în urmă cu o oră, înregistrate astăzi, să-i întrebaţi dacă îşi menţin demisia şi să procedaţi la vacantarea locurilor de deputat. Numai astfel putem duce la capăt demersul Partidului Naţional Liberal de abrogare a pensiilor speciale a parlamentarilor. Vă solicităm imperativ aplicarea regulamentului", a transmis Roman.

În replică, preşedintele USR a spus că demisiile sunt începând cu data de 18 decembrie.

"Probabil, domnul Roman, din eroare, ca să nu spun ignoranţă, cum e realitatea, nu a apucat să citească că aceste demisii sunt începând cu data de 18 decembrie. Sigur că putem organiza un plen prin care să luăm act de existenţa acestor demisii, să constatăm vacantarea cu data de 18 decembrie, dacă vrem să fim super formalişti. Deci, nu este nicio problemă din acest punct de vedere, dacă cu data de 18 decembrie grupul parlamentar USR îşi pierde calitatea, pentru că nu vrem pensii speciale şi facem şi faptele juridice necesare, nu doar declarând de la microfon", a replicat Dan Barna.

Florin Roman a insistat că, dacă nu se vacantează posturile marţi, deputaţii USR trebuie să-şi retragă demisiile şi să le depună în 18 decembrie.

"Dacă aţi fi dorit cu adevărat să duceţi la bun sfârşit acest demers, astăzi trebuia, conform regulamentului, în prima şedinţă de plen, nu peste o săptămână, nu peste două săptămâni, nu peste trei săptămâni, nu peste patru săptămâni, să luăm act de demisia colegilor noştri, să fie vacantate acele locuri, pentru că se încalcă un drept constituţional al celorlalţi colegi care urmau să fie validaţi şi care, practic, sunt ţinuţi pe margine, prin încălcarea Constituţiei. Este foarte clar că ceea ce s-a întâmplat astăzi nu este decât un gest teatral. Românii de acasă trebuie să ştie că astăzi nu dispare nicio pensie specială pentru parlamentari. Soluţia corectă este să legiferăm", a afirmat deputatul PNL.

Dan Barna l-a acuzat pe Florin Roman că doreşte scoaterea USR din Parlament în acest moment.

"Suntem de acord să avem un plen în care să constatăm demisiile parlamentarilor USR începând cu data de 18 decembrie. Regulamentul spune că plenul constată vacantarea şi demisia, începând cu data demisiei. Vreţi să scoateţi USR din Parlament astăzi. Aceasta este realitatea juridică", a spus Barna.

Deputatul PMP Petru Movilă a apreciat că sunt jocuri electorale.

"Constat că Parlamentul României a ajuns un loc în care, în loc să facem lucrurile serioase, venim doar în campanii electorale cu focuri de artificii. (...) În ceea ce priveşte demisiile, cred că este ruşinos că, atât timp cât 4 ani de zile nu au fost capabili, cei care au avut majoritatea, să pună pe ordinea de zi abrogarea pensiilor parlamentare, să vină acum să-şi depună demisia. Dacă îţi dai demisia, anunţă şi public că nu vei mai candida pentru un alt mandat, dacă 4 ani nu ai fost capabil să soluţionezi această problemă. De ce mai vii să candidezi? Este ruşinos, sunt jocuri electorale. Pe procedură, demisiile sunt încheiate când există o hotărâre a Parlamentului prin care se ia act de demisie. Cei care au uzitat de aceste proceduri o fac pentru campanie", a spus Movilă.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat că este un "război între PNL şi USR despre care, cum îşi încheie mandatele mai repede".

"Până la urmă, preşedintele PSD, domnul Ciolacu, eu şi alţi colegi am anunţat aseară că vom renunţa cu una sau două zile înainte de încheierea mandatelor la mandate pentru a nu beneficia de pensiile speciale. Am văzut că USR a venit in corpore şi au achiesat la acest demers şi au anunţat că demisionează. La PNL am văzut doar acuzaţii.(...) Pe de altă parte, stimaţi colegi de la USR, aşa e când eşti mai populist ca oricine, pentru că acest anunţ cu data de data 18 era suficient, faptul că aţi depus demisia astăzi, e adevărat, ne pune în situaţia de a vacanta cu data de 18. Puteţi să răspundeţi ce se întâmplă dacă preşedintelui, Guvernului le vine mintea la cap şi înţelege că alegerile parlamentare trebuie amânate şi trebuie să luptăm cu criza sanitară, să încercăm să dăm stimulente pentru economie? Ce face grupul USR demisionar în bloc dacă alegerile se amână şi se prelungesc mandatele?", a afirmat Alfred Simonis.

După schimbul de replici, şedinţa Camerei Deputaţilor a continuat cu dezbaterea asupra proiectelor de lege de pe ordinea de zi. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Sursă: agerpres.ro

Legate de știri

President of European Council Charles Michel arrives in Azerbaijan for working visit

President of European Council Charles Michel arrives in Azerbaijan for working visit

Armenian armed forces shell positions of Azerbaijan Army in Nakhchivan direction

Armenian armed forces shell positions of Azerbaijan Army in Nakhchivan direction

 Azerbaijan to chair Non-Aligned Movement for another year

Azerbaijan to chair Non-Aligned Movement for another year