Incendiul de pe Kilimanjaro, sub control ''în proporţie de 99%'', potrivit autorităţilor parcului

16:30 / 2020.10.17

Incendiul de pe Muntele Kilimanjaro care arde de şapte zile este în mare parte sub control, a declarat sâmbătă directorul general al Autorităţii pentru Parcurile Naţionale din Tanzania (Tanapa), potrivit DPA.

''Datorită muncii depuse de diferiţi responsabili şi a ploii care a căzut în unele părţi ale muntelui noaptea trecută, am reuşit să ţinem incendiul sub control în proporţie de 99%'', a spus Allan Kijazi.

''Ceea ce a mai rămas acum sunt mici suprafeţe de tufişuri care mai fumegă încă şi ne ocupăm de ele chiar la această oră'', a adăugat acesta, adăugând că un elicopter este folosit pentru a ajunge la zonele dificil de accesat.

Incendiul a izbucnit duminica trecută şi, potrivit oficialilor, a distrus de atunci cel puţin 28 de kilometri pătraţi de vegetaţie. Potrivit oficialilor, circa 500 de persoane au contribuit la stingerea flăcărilor.

Cu o altitudine de 5.895 de metri, Kilimanjaro este cel mai înalt munte din Africa şi unul dintre simbolurile Tanzaniei.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursă: agerpres.ro

Legate de știri

Cătălin Drulă: PNL aplică metode securistice în Dumbrăviţa, judeţul Braşov /  Miza, să nu se realizeze cvorumul de validare a referendumului, singura şansă ca primarul să mai scape cu funcţia

Cătălin Drulă: PNL aplică metode securistice în Dumbrăviţa, judeţul Braşov / Miza, să nu se realizeze cvorumul de validare a referendumului, singura şansă ca primarul să mai scape cu funcţia

Probele scrise ale examenului de bacalaureat încep luni cu examenul la Limba şi literatura română

Probele scrise ale examenului de bacalaureat încep luni cu examenul la Limba şi literatura română

Două cabinete medicale de asistenţă primară şi servicii de sănătate mintală destinate refugiaţilor, deschise de luni, la Romexpo

Două cabinete medicale de asistenţă primară şi servicii de sănătate mintală destinate refugiaţilor, deschise de luni, la Romexpo