Tenis: Irina Begu a acces în ultimul tur al calificărilor la Ostrava (WTA)

19:04 / 2020.10.17

Jucătoare română de tenis Irina Begu a acces în ultimul tur al calificărilor din cadrul turneului WTA de la Ostrava (Cehia), dotat cu premii totale de 528.500 de dolari, după ce s-a impus în trei seturi în faţa rusoaicei Varvara Graciova, 6-7 (5/7), 6-2, 6-1.

Învingătoare după două ore de de joc, Irina Begu este pe poziţia a 76-a în ierarhia internaţională, cu 20 de locuri mai sus decât Varvara Graciova. Românca se va duela pentru un loc pe tabloul principal cu Cori Gauff, una din marile speranţe ale tenisului american (16 ani, 55 WTA).

Spre deosebire de Begu, alte două românce, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan, au fost învinse în primul tur al calificărilor de la Ostrava.

Sorana Cîrstea (88 WTA) a cedat în faţa jucătoarei spaniole Paula Badosa (69 WTA), învingătoare în două seturi, 6-3, 6-3, după circa o oră şi 20 de minute.

Ana Bogdan, locul 92 mondial, a fost învinsă de altă reprezentantă a Spaniei, Sara Sorribes Tormo (73 WTA), cu 6-4, 6-4.
Deşi Bogdan a pierdut în două seturi, meciul a fost echilibrat, încheindu-se după mai bine de două ore. Sara Sorribes Tormo, 73 WTA, a fost învinsă recent de Simona Halep, a doua jucătoare a lumii, în primul tur la Roland Garros (6-4, 6-0).

Meciurile de pe tabloul principal din cadrul turneului de la Ostrava vor începe luni.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursă: agerpres.ro

Legate de știri

Tenis: Borna Coric, al doilea finalist la Sankt Petersburg

Tenis: Borna Coric, al doilea finalist la Sankt Petersburg

Tenis: Irina Begu a acces în ultimul tur al calificărilor la Ostrava (WTA)

Tenis: Irina Begu a acces în ultimul tur al calificărilor la Ostrava (WTA)

USR şi PLUS au aprobat Programul de guvernare al Alianţei

USR şi PLUS au aprobat Programul de guvernare al Alianţei