Astronomii au observat o planetă gigantică cu cea mai mică perioadă de revoluţie din clasa ei

18:00 / 2020.02.20

Astronomii au observat o exoplanetă gazoasă gigantică cu cea mai mică perioadă de revoluţie cunoscută pentru o astfel de planetă - încheie o orbită completă în jurul stelei sale în doar 18 ore, conform unui material publicat joi de Press Association.

Acest lucru înseamnă că un an din viaţa acestei uriaşe planete gazoase fierbinţi se termină mai repede decât o zi pe Pământ. Astronomii analizează această planetă pentru a afla dacă astfel de orbite apropiate de stea pot fi păstrate pe termen lung, sau dacă planeta coboară spre atmosfera stelară unde va fi distrusă.

Planeta în cauză, nume de catalog NGTS-10b, se află la aproximativ 1 000 de ani lumină de Pământ şi a fost descoperită în cadrul programului Next-Generation Transit Survey (NGTS).

Acest program ştiinţific de căutare a exoplanetelor, cu baza în inima deşertului Atacama din Chile, în cadrul Observatorului European Austral, are drept obiectiv identificarea planetelor gigantice (cel puţin de dimensiunea lui Neptun), folosind metoda tranzitului. Această metodă implică observarea stelelor pentru detectarea micilor fluctuaţii ale strălucirii provocate de interpunerea între observator şi stea a unui alt obiect, cel mai probabil o planetă aflată pe orbita respectivei stele.

În cadrul acestui program de observaţii sunt urmărite, concomitent, în jur de 100.000 de stele.

Steaua NGTS-10, a cărei descoperire este raportată în publicaţia Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, a atras atenţia astronomilor de la Universitatea din Warwick, din cauza frecventelor fluctuaţii ale luminii provocate de această planetă gigantică, aflată pe o orbită foarte apropiată.

"Suntem bucuroşi să vă anunţăm descoperirea lui NGTS-10b, o planetă de dimensiunea lui Jupiter cu o perioadă (de revoluţie) extrem de scurtă, aflată pe orbita unei stele nu foarte diferită de Soare", a precizat coordonatorul studiului, Dr. James McCormac, de la Departamentul de Fizică al universităţii.

"Deşi, teoretic, planetele din clasa Jupiter fierbinţi cu perioade orbitale scurte (mai mici de 24 de ore) sunt cele mai uşor de detectat datorită dimensiunilor mari şi a tranzitărilor frecvente, s-a demonstrat că acestea sunt foarte rare. Dintre sutele de planete Jupiter fierbinţi pe care le cunoaştem în prezent, doar 7 au perioada orbitală mai mică de o zi", a adăugat el.

Conform astronomilor, această exoplanetă îşi încheie o orbită completă atât de repede pentru că se află foarte aproape de steaua sa - de aproximativ 27 de ori mai aproape decât este Mercur faţă de Soare. De asemenea, oamenii de ştiinţă sunt de părere că această planetă se află periculos de aproape de steaua sa, riscând să fie distrusă de forţele mareice uriaşe exercitate de stea.

Confrom astronomilor, este probabil ca această planetă să fie şi în relaţie de rotaţie sincronă cu steaua sa şi astfel o singură emisferă a planetei este mereu îndreptată către stea şi devine extrem de fierbinte - cu o temperatură medie estimată la 1.000 de grade Celsius.

În ceea ce priveşte steaua NGTS-10, aceasta are aproximativ 70% din diametrul Soarelui şi este cam cu 1.000 de grade Celsius mai rece.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: sci-news.com

Sursă: agerpres.ro

Legate de știri

Valeriu Gheorghiţă anunţă „o prognoză extrem de pesimistă” a OMS pentru Europa: Până la sfârşitul lui februarie, în situaţia actuală, în evoluţia actuală, am putea să avem alte 500.000 de decese din cauza COVID-19 / Nu se impune vaccinare obligatorie

Valeriu Gheorghiţă anunţă „o prognoză extrem de pesimistă” a OMS pentru Europa: Până la sfârşitul lui februarie, în situaţia actuală, în evoluţia actuală, am putea să avem alte 500.000 de decese din cauza COVID-19 / Nu se impune vaccinare obligatorie

Valeriu Gheorghiţă: Foarte probabil că vorbim de câteva mii de certificate de vaccinare false. E foarte greu să avem o imagine reală

Valeriu Gheorghiţă: Foarte probabil că vorbim de câteva mii de certificate de vaccinare false. E foarte greu să avem o imagine reală

Valeriu Gheorghiţă: Pericolul în momentul de faţă nu este să avem o variantă virală mai transmisibilă decât este deja varianta Delta, ci o variantă virală care ocoleşte răspunsul imun

Valeriu Gheorghiţă: Pericolul în momentul de faţă nu este să avem o variantă virală mai transmisibilă decât este deja varianta Delta, ci o variantă virală care ocoleşte răspunsul imun