Salonul de Invenţii de la Geneva, amânat din cauza epidemiei de coronavirus

18:28 / 2020.02.17

Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, care ar fi trebuit să aibă loc între 25 şi 29 martie, având pe afiş numeroşi profesionişti din Asia şi în special din China, a fost amânat din cauza epidemiei de coronavirus, au anunţat luni organizatorii evenimentului, citaţi de AFP.

Cea de-a 48-a ediţie a acestei manifestări a fost reprogramată şi va avea loc în perioada 16 - 20 septembrie.

Salonul de la Geneva, considerat cel mai important eveniment din lume dedicat exclusiv invenţiilor, reprezintă în acelaşi timp şi o piaţă de licenţe de prim rang pentru industriaşi.

Organizatorii au anunţat luni că aproape jumătate din totalul expozanţilor din 2020 provin de pe continentul asiatic şi că o treime dintre aceştia provin din China, iar o altă treime din Hong Kong.

"Întrucât obţinerea vizelor şi planificarea călătoriei la Geneva pe calea aerului au devenit tot mai dificile pentru inventatorii din lumea întreagă", organizatorii acestei manifestări au explicat pe site-ul oficial al Salonului de la Geneva că au ales "din înţelepciune" să amâne evenimentul.

În China şi în alte ţări ale lumii, numeroase saloane internaţionale dedicate profesioniştilor din diverse industrii au fost amânate şi chiar anulate din cauza temerilor legate de propagarea epidemiei cauzate de COVID-19.

Organizatorii Salonului auto de la Beijing, un eveniment major al acestui sector, programat între 21 şi 30 aprilie, au anunţat luni amânarea sine die a manifestării din acelaşi motiv.

Un alt eveniment major, Congresul Mondial GSM de la Barcelona (WMC), un foarte aşteptat târg internaţional dedicat telefoniei mobile, programat între 24 şi 27 februarie, a fost anulat.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursă: agerpres.ro

Legate de știri

Valeriu Gheorghiţă anunţă „o prognoză extrem de pesimistă” a OMS pentru Europa: Până la sfârşitul lui februarie, în situaţia actuală, în evoluţia actuală, am putea să avem alte 500.000 de decese din cauza COVID-19 / Nu se impune vaccinare obligatorie

Valeriu Gheorghiţă: Foarte probabil că vorbim de câteva mii de certificate de vaccinare false. E foarte greu să avem o imagine reală

Valeriu Gheorghiţă: Foarte probabil că vorbim de câteva mii de certificate de vaccinare false. E foarte greu să avem o imagine reală

Valeriu Gheorghiţă: Pericolul în momentul de faţă nu este să avem o variantă virală mai transmisibilă decât este deja varianta Delta, ci o variantă virală care ocoleşte răspunsul imun

Valeriu Gheorghiţă: Pericolul în momentul de faţă nu este să avem o variantă virală mai transmisibilă decât este deja varianta Delta, ci o variantă virală care ocoleşte răspunsul imun