MEC: Guvernul a decis să prelungească termenul-limită de acreditare a Şcolilor Doctorale până la data de 31 decembrie 2021

15:49 / 2019.12.20

Guvernul a decis să prelungească termenul-limită de acreditare a Şcolilor Doctorale până la data de 31 decembrie 2021, după o analiză privind situaţia funcţionării şcolilor doctorale din România, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

"Începând de la 1 ianuarie 2020, Ministerul Educaţiei şi Cercetării s-ar fi aflat în situaţia de a nu mai putea asigura funcţionarea în condiţii de acreditare a Şcolilor Doctorale, fiind imposibilă îndeplinirea condiţiilor de verificare şi acreditare din partea Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) într-un interval atât de scurt, astfel încât să nu fie întreruptă activitatea şi să se poată organiza admiterea la studii doctorale", se arată în comunicatul transmis vineri.

Totodată, menţionează sursa citată, Ministerul Educaţiei şi Cercetării urgentează paşii necesari pentru ca acest proces să nu mai fie întârziat.

Astfel, pentru metodologia aflată deja în consultare publică este planificată o şedinţă a Comisiei de Dialog Social, luni 23 decembrie, urmând aprobarea acesteia până la finalul anului 2019.

"Ghidurile de evaluare periodică vor fi realizate şi comunicate public de ARACIS, în termen de 45 de zile de la aprobarea metodologiei. Ulterior, universităţile vor depune dosarele în vederea evaluării ARACIS, în termen de 45 de zile şi, simultan, va fi planificată cooptarea experţilor străini în comisiile de evaluare ale ARACIS. Astfel, Guvernul României va asigura evaluarea şcolilor doctorale pe baza următoarelor principii: Etică, Transparenţă şi Calitate. Noua metodologie de evaluare periodică va introduce şi un set de indicatori de etică academică, indicatori care nu existau în metodologiile anterioare. Aceştia vizează suspiciunile de plagiat, cazurile dovedite de plagiat, demersurile iniţiate de universităţi pentru a combate fenomenul şi măsurile de prevenire", conform comunicatului.

Sursa citată menţionează ca alte obiective ale metodologiei avută în vedere şi "asigurarea calităţii în procesul educaţional pentru ciclul 3 de doctorat".

"În plus, fiecare şcoală doctorală va fi evaluată, din 5 în 5 ani, în cadrul procesului de evaluare periodică a IOSUD, în vederea menţinerii acreditării. În cazul în care un domeniu de studii universitare de doctorat este organizat de mai multe şcoli doctorale din cadrul aceluiaşi IOSUD, evaluarea trebuie să se realizeze o singură dată, la nivelul IOSUD", se mai arată în comunicatul MEC. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Sursă: agerpres.ro

Legate de știri

Provision of Azerbaijani Army units stationed in liberated territories is being improved, Defense Ministry VIDEO

Provision of Azerbaijani Army units stationed in liberated territories is being improved, Defense Ministry VIDEO

President Ilham Aliyev received advisor in Office of the French President and EU special representative for South Caucasus VIDEO

President Ilham Aliyev received advisor in Office of the French President and EU special representative for South Caucasus VIDEO

President Ilham Aliyev and First Lady Mehriban Aliyeva visited Alley of Martyrs on 32nd anniversary of 20 January tragedy VIDEO

President Ilham Aliyev and First Lady Mehriban Aliyeva visited Alley of Martyrs on 32nd anniversary of 20 January tragedy VIDEO