Campania 'Are nevoie de tine. Vorbeşte cu EA!', lansată; 2.500 de hope kituri, oferite pacientelor cu cancer de sân

15:02 / 2019.10.04

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a lansat vineri campania "Are nevoie de tine. Vorbeşte cu EA!", care îşi propune să fie aproape de femeile diagnosticate cu cancer de sân şi să le ofere speranţă şi susţinere pe parcursul tratamentului.

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, în cadrul campaniei vor fi oferite 2.500 de hope kituri pacientelor cu cancer de sân din spitalele din Bucureşti şi din ţară, care vor conţine materiale educaţionale despre cancerul de sân, produse de îngrijire (balsam de buze, cremă de faţă şi cremă hidratantă de corp), precum şi o pereche de şosete călduroase, un termos şi un săculeţ de ceai.

Totodată, în Centrul Comercial Orhideea, în perioada 7 - 20 octombrie, cu sprijinul unor studenţi de la Facultatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", femeile vor învăţa cum să îşi facă autopalparea sânilor în mod corect, prin intermediul unor mulaje anatomice speciale şi al unui film educaţional.

"Pentru pacientele diagnosticate cu cancer de sân este foarte important să ştie că nu sunt singure în lupta cu boala. Cu ajutorul acestui hope kit vrem să dăm un mesaj de speranţă pacientelor, să le ajutăm să treacă mai uşor peste perioadele mai dificile ale tratamentului, pentru a putea să iasă învingătoare din lupta cu această boală", a declarat preşedintele FABC Cezar Irimia, citat în comunicat.

Campania se derulează împreună cu Roche România.

Tot în luna octombrie, FABC derulează şi campania "Nu am făcut destul", care are ca scop oferirea de investigaţii medicale gratuite pentru depistarea cancerului la sân în rândul femeilor din mediul rural. Anul acesta, campania se desfăşoară în 14 sate din Satu Mare, Arad, Timiş, Hunedoara şi Bihor.

De asemenea, peste 3.000 de femei sunt aşteptate în ţară la ecografii mamare gratuite, în cadrul celei de-a treia ediţii a campaniei "Cancel Cancer", derulate în paralel de Avon, partener în campania "Are nevoie de tine. Vorbeşte cu EA!".

Cancerul de sân este cel mai frecvent dintre toate tipurile de cancere la femei şi reprezintă principala cauză de deces la femeile europene, potrivit Societăţii Europene de Oncologie Medicală. În România, peste 9.000 de femei sunt diagnosticate anual cu cancer de sân, respectiv o femeie la fiecare oră. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: fabc.ro

Sursă: agerpres.ro

Legate de știri

Neamţ: Un bărbat s a prezentat la sediul Poliţiei cu un proiectil în autoturism, spunând că a găsit obiectul într-o pădure

Neamţ: Un bărbat s a prezentat la sediul Poliţiei cu un proiectil în autoturism, spunând că a găsit obiectul într-o pădure

Ministrul Luminiţa Odobescu, la cea de-a XXXIV–a Ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor ”Întâlniri Bucovinene”: Până în prezent, România a înscris deja nouă elemente pe Lista Reprezentativă UNESCO, anul trecut fiind inclusă Cămaşa cu altiţă

Ministrul Luminiţa Odobescu, la cea de-a XXXIV–a Ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor ”Întâlniri Bucovinene”: Până în prezent, România a înscris deja nouă elemente pe Lista Reprezentativă UNESCO, anul trecut fiind inclusă Cămaşa cu altiţă

Ce este mai important pe măsură ce îmbătrâneşti - exerciţii de stretching, exerciţii de echilibru sau antrenamentul de forţă?

Ce este mai important pe măsură ce îmbătrâneşti - exerciţii de stretching, exerciţii de echilibru sau antrenamentul de forţă?